„M-am născut cu presiunea numelui!”. Ianis Hagi, declarație sinceră despre cum suportă comparația cu tatăl său

„M-am născut cu presiunea numelui!”. Ianis Hagi, declarație sinceră despre cum suportă comparația cu tatăl său
  • Publicat:

Ianis Hagi, actual jucător la Rangers, a avut o declarație sinceră în legătură cu presiunea pe care o resimte, din cauza comparațiilor cu tatăl său.

Ianis Hagi (22 de ani) a fost transferat de Rangers, în vara anului trecut, de la Genk, pentru 3.5 milioane de euro. Fotbalistul român mai are contract cu Rangers până în 2024.

În actualul sezon, Ianis Hagi a cucerit titlul în Scoția, alături de Rangers.

Ianis Hagi, declarație sinceră despre cum suportă comparația cu tatăl său

Internaționalul român recunoaște că, la început, i-a fost greu să suporte comparațiile cu tatăl său, însă, cu timpul, a învățat să le folosească în avantajul său.

„M-am născut cu presiunea numelui, este greu la început, am folosit avantajele, nu dezavantajele. Gestionez bine această situație, mă motivează numele de pe spate.

Voi fi mereu comparat cu tata, cu ce a făcut el la vârsta respectivă, știam că așa va fi, dar mă ajută să cresc ca om și ca jucător, să-mi descopăr limitele.

Sunt mândru că port numele Hagi și că fac parte din asemenea familie, țelul meu a fost să devin mai bun.

De la 15 ani știam că voi ajunge la națională, e loc de mai bine, dar putea fi și mai rău”, a declarat Ianis Hagi, la Digi Sport.

Ilie Dumitrescu, elogiu pentru Ianis Hagi

Ilie Dumitrescu susține că îl apreciază foarte mult pe Ianis Hagi pentru realizările din ultima perioadă. În plus, acesta spune că jucătorul lui Rangers este mai bine pregătit, din punct de vedere mental, decât el sau Gică Hagi.

„Din punctul meu de vedere, Ianis a primit o educație profesională fantastică la Fiorentina. Era evidentă schimbarea before and after. Cred că pasul acolo a fost extrem de important pentru educația lui. Asta vorbeam cu Hagi acum câteva zile, îi spuneam că noi doi nu am avut niciodată educația profesională pe care o are Ianis. Noi am suferit din acest punct de vedere.

Discutam cu Gică, analizam realizările lui Ianis și spuneam că mental este cu mult peste mine sau Gheorghe Hagi. Este puternic mental. De ce? A trecut prin multe șocuri. Cum a fost și la Rangers… să joci 6 sau 7 etape, apoi nu a mai fost folosit deodată de Gerrard. În momentul în care i s-a dat șansa din nou, a intrat și a făcut diferența. Îi spuneam că noi nu am fi avut aceeași reacție”, a declarat Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Obligatoriu pentru toți proprietarii de terenuri. Legea se aplică peste tot în România
Obligatoriu pentru toți proprietarii de terenuri. Legea se aplică peste tot în România
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×